Prin Mare Lojă se înţelege o entitate masonică de tip federativ ce are jurisdicţie asupra gradelor albastre dintr-o Obedienţă şi al cărei şef, numit Mare Maestru, este obligatoriu ales de membri sau de reprezentanţii acestora.

Iniţiativa care va duce la crearea unei entităţi masonice numită Mare Lojă pe, nu este o invenţie fără antecedente, ci, dimpotrivă, reprezintă, ca şi alte acţiuni ale perioadei, preluarea şi valorificarea unor tendinţe şi realităţi ale tradiţiei operative

În această perioadă încep să se petreacă schimbări importante în organizarea, în filosofia şi în ritualul masonic: 1. Constituţiile şi Regulamentele generale sunt revizuite şi adaptate noii situaţii; 2. Marea Lojă are autoritate deplină în ce priveşte unitatea Masoneriei şi regularizarea lojilor; 3. Se înfiinţează un sistem de adunări anuale şi. Adunarea anuală se compune din reprezentanţi ai tuturor membrilor, pe când adunările trimestriale se referă numai la Marii Ofiţeri, la Venerabilii şi Supraveghetorii lojilor; 4. Numai Marele Maestru are autoritatea de a înfiinţa şi patenta noi loji; 5. Marea Lojă nu mai recunoaşte tutela nici unei organizaţii operative a zidarilor sau constructorilor; 6. Se instaurează obiceiul ca Marii Maeştri să fie aleşi din înalta nobilime, iar Marii Supraveghetori nu mai pot proveni dintre comercianţi ori meşteşugari; 7. Se înfiinţează noi grade pentru care se elaborează istorii, mituri şi ritualuri; 8. Legătura cu creştinismul slăbeşte şi începe propaganda pentru o aşa-numită religie naturală, care trebuia să înglobeze toate religiile, dar pe care nimeni n-a reuşit s-o definească limpede până azi.

Aceste schimbări de organizare, filozofie şi ritual sunt considerate tipice pentru intrarea în perioada speculativă. Este vorba, în esenţă, despre mutarea accentului de pe activitatea fizică, pe activitatea metafizică. Noua structură s-a construit pe fundaţia celei vechi; arta practică s-a spiritualizat într-o ştiinţă morală teoretică, ilustrată prin simbolismul derivat din arhitectură şi din alte surse; iar legile şi rânduielile breslei masonilor au fost aplicate în scopuri sociale, morale şi fraterne

Lojilor simple îşi păstrează statutul de membru al Marii Loji în chip diferit, în diverse Obedienţe. În formula actuală a Marii Loj.

Conform primului principiu de recunoaştere (vezi Landmark-uri ale regularităţii), Marea Lojă cere ca formarea unei Mari Loji să aibă loc prin acţiunea unei Mari Loji regulare sau prin federalizarea a cel puţin trei loji regulare.

Mare Lojă e obligatata sa se limiteze la jurisdicţia asupra gradelor albastre

Loja si templul

Prin lojă se înţelege atât grupul masonic fundamental, cât şi încăperea unde îşi desfăşoară lucrările acel grup. Sinonimia între grupul de oameni şi construcţia încăperii nu e întâmplătoare. Istoric vorbind, grupurile coerente de constructori şi zidari îşi ridicau o locuinţă comună în cadrul organizărilor de şantier şi erau identificaţi după respectiva casă comună. Ritualic vorbind, se constată o osmoză între elemente ale construcţiei şi funcţii ale demnitarilor lojii, precum în cazul elementelor numite „lumini secundare” şi „lumini fixe”, ceea ce face ca alcătuirea construcţiei să se întrepătrundă „organic” cu ierarhia grupului.
Loja

Loja ca încăpere. Există câteva elemente tipice şi absolut necesare pentru definirea unei incinte drept lojă masonică.

În primul rând, este vorba despre o cameră dreptunghiulară, al cărei raport între lungime şi lăţime e fie în proporţia de aur, fie de 2 la 1. Construirea unui dreptunghi în proporţie de aur se făcea empiric relativ simplu, folosind stilul, mosorul de trasat şi echerul. Se trasa mai întâi un pătrat, cu lăţimea dorită pentru lojă. Apoi se fixa mosorul într-unul din colţurile pătratului şi se derula sfoara pe diagonală. Folosind diagonala ca rază şi cu mosorul fixat în acelaşi punct, se ducea un arc de cerc până intersecta prelungirea laturii pătratului pe care era fixat mosorul. Punctul de intersecţie marca lungimea dreptunghiului.

Podeaua lojii este un mozaic. El era înconjurat de ceea ce se cheamă Tesselated Border sau Indented Tessel, un brâu cu indentaţii dinţoase, ca o bordură în alb şi negru. Ulterior, francezii au confundat tessel cu tassel şi aşa s-au născut „ciucurii dantelaţi” ce înconjurau la început tabloul de trasat, dar ulterior deveniră capetele funiei roşii cu noduri care înconjoară azi templul. Cele 12 noduri ale funiei vizibile azi în practica românească sunt luate după simbolistica propusă de Wirth, care le asociază cu zodiile.

Cele două coloane. Faptul că loja masonică se referă explicit la templul lui Solomon e demonstrat de prezenţa, la intrare, a celor două coloane, Jachin şi Boaz. Boaz înseamnă în ebraică În forţă, iar Jakin (cum e scris în textul masoretic) înseamnă Dumnezeu va edifica, va stabili cu certitudine. Acestea sunt cele două coloane care stăteau în pridvorul Templului lui Solomon. Ele stăteau la dreapta şi la stânga intrării în Templu, ca un fel de gardieni ai pragului, Boaz e coloana aşezată la stânga. Problema era din ce parte priveşti: dinspre Sfânta Sfintelor spre intrare, ori dinspre intrare spre Sfânta Sfintelor, iar această problemă are o neaşteptată carieră istorică în Francmasonerie.

Prezenţa lui Boaz şi a lui Jachin în loja masonică este atestată încă de la primele texte ritualice.

Unelte masonice

Altarele sunt locuri sacre unde se aduce o cinstire deosebită unui zeu. Această cinstire se referă în general la o jertfă. Construcţii din epoca pietrei dovedesc că altarul era conceput ca o platformă sau o masă din piatră unde jertfele se înjunghiau sau se ardeau. Dar tradiţii europene arată că el poate fi un spaţiu mai amplu decât o platformă, iar masa de piatră poate fi înlocuită cu o groapă (de pildă) unde se scurge sângele jertfei. Aceste tradiţii europene s-au implantat în actuala formă a altarului creştin în toate Bisericile, cu excepţia cultelor neoprotestante: găsim un spaţiu sacru (Orientul bisericii) care se numeşte altar şi unde se află şi o masă, denumită masa altarului. Masa altarului este prototipul altarului masonic, deoarece pe ea se găsesc, în Biserică, atât Cartea Sacră, cât şi uneltele cele mai sacre ale cultului.

Cuvântul ebraic mizbeah înseamnă „loc de jertfă”. Totuşi, în canonul ebraic, altarul este de două feluri: exista un altar pentru arderea de tot şi altul pentru tămâiere. Biserica lui Hristos a transformat înţelesul termenului într-un spaţiu cu o masă în centru, masa jucând rolul jertfelnicului, deoarece pe ea se petrece jertfa euharistiei. Această transformare nu s-a petrecut brusc, ci în timp; şi abia după ce populaţia creştină devenise preponderent ne-evree.

Masoneria a preluat existenţa altarului din practicile creştine, dar numai sub forma mesei. Altarul masonic al Francmasoneriei simbolice este o masă pe care se află cele Trei Mari Lumini: Cartea Legii Sacre, Echerul şi Compasul. Ea e, în general, plasată la Orient, lângă masa Venerabilului. Este locul unde se depun jurămintele, aşadar ar putea fi caracterizat drept centrul sacru al Orientului.

Mari Lumini

Biblia, echerului şi compasului, cele trei obiecte folosite la depunerea jurământului de iniţiere. Un triplu sistem de trei Lumini: 3 Mari Lumini, 3 Lumini Secundare şi 3 Lumini ale lojii. Acestea sunt rezultatul transplantării simbolice a conducătorilor în ferestre, la care se adaugă alocarea celor trei mari stâlpi (Înţelepciunea, Forţa, Frumuseţea), stâlpii cu sfeşnicele ce simbolizau odinioară Luminile Secundare şi duplicând coloanele J. şi B. aflate în grija Supraveghetorilor. Astfel, stâlpii s-au transformat în „colonete”, iar pe ei se află lumânări care se aprind într-o ceremonie specială.

Planşa de trasat.

Masonii operativi foloseau planşe de trasat desenate. La început, în Anglia, a existat practica desenării pe jos, iar cel mai tânăr Ucenic ştergea apoi, cu mopul şi găleata. După aceea au apărut pânzele sau covoraşele pictate, ce puteau fi puse fie pe jos, fie atârnate pe pereţi ori pe un şevalet.

Albastru

Albastrul este o culoare fundamentală în Masonerie, dacă nu cumva este chiar culoarea fundamentală. Maeştrii operativi de demult au hotărât ca lojile să fie decorate în albastru, continuând albastrul plin de stele al plafonului. Decizia lor trebuia să fie întemeiată biblic (căci Maeştrii operativi se inspirau şi se bazau pe Biblie). Într-adevăr, aflăm că albastrul a fost una din culorile componente ale cortului legământului şi ale veşmintelor preoţilor lui YHWH. Lojile primelor trei grade sunt până azi decorate în albastru, iar Masoneria care activează acolo se numeşte Masonerie albastră. Masoneria albastră este considerată rădăcina, temeiul şi esenţa Francmasoneriei.

Templu masonic

Niciodată n-a fost vorba în Francmasoneria regulară de vreun alt templu, în afara Templului lui Solomon. Casa numelui lui Dumnezeu. Cuvântul templumi, de unde se trage modernul „templu”.

Templul este infinit şi nedefinit. Spiritual vorbind, el este «închis şi acoperit», «la adăpost de profani», «secret», însă «luminat» ori «foarte luminat»; acolo domneşte Lumina, adică «Libertatea, Egalitatea şi Fraternitatea». «Templul Concordiei şi al Păcii», sau despre «acel Templu faimos, unde Prietenia îi izgoneşte pe trădători, unde Virtutea face fericiţi». În aceeaşi linie, masonii contemporani vorbesc despre construirea Templului Universal al Umanităţii, o metaforă pentru speranţa îmbunătăţirii omenirii.

Ritul

Ritul este maniera in care se desfasoara lucrarile masonice intr-o loja.

De-a lungul timpului, incercarile de a defini ritul in Franc-Masonerie au fost neasteptat de laborioase, uneori de-a dreptul confuze, mai ales din pricina originii si evolutiei semantice a cuvantului. Termenul rit vine din latinul ritus-us, cu sensul de “Uz stabilit, uz religios, ceremonie. Forma legala. Obicei, morav.” Astfel, ritul se refera la o traditie de obiceiuri, cuvinte, semne, decoruri care a fost formalizata si apoi ordonata intr-un ceremonial. Sub acest aspect, el a intrat in practica magica si in practica religioasa. Definitia religioasa a cuvantului: “Ansamblu de reguli si de ceremonii care se practica intr-o religie” este cea mai apropiata de ritul ca lucrare masonica; de aici vine impresia multora ca Masoneria ar fi o religie. Aceasta impresie este gresita.

In Franc-Masonerie, ritul are doua mari intelesuri, care nu sunt indiferente intre ele: el este atat lucrare, cat si structura ierarhica.

Ritul ca lucrare masonica ar putea fi definit astfel: “Ansamblu de reguli si de ceremonii care se practica intr-o loja”. Mai multi autori masoni au observat – oarecum pe buna dreptate – ca intr-un rit de initiere pot fi prezente mai multe rituri: lustratia, circumnambulatia, mersul cu piciorul descult, imbracarea cu vesminte speciale. In Masonerie, insa, acestea sunt etape ale ritului de initiere, iar nu rituri de sine statatoare; desi in alte ceremonii – religioase, magice, tribale – le putem gasi si ca rituri independente.

GRADUL

Grad si ierarhie in masonerie

În ce priveşte Masoneria, acest mers pe treptele unui parcurs, adică gradul, are ca temei atingerea unor nivele diferite ale secretului. Prin grad în Francmasonerie înţelegem o ceremonie ezoterică, indiferent cât de scurtă, prin care membrul sau candidatul înaintează într-un rang superior, inclusiv comunicarea simbolurilor, atingerilor, semnelor, cuvintelor speciale ori a altor chestiuni ezoterice, cele proprii fiecărui grad fiind interzise membrilor din gradele inferioare la fel de strict ca şi faţă de profani.

Masoneria cunoaşte două tipuri de grade: cele albastre (zise „de breaslă” ori simbolice) şi cele roşii (înalte). Diferenţa dintre ele e de natură istorică şi chiar de mentalitate (gradele roşii apar mai târziu şi în alte locuri decât gradele albastre; gradele roşii sunt mult mai sincretice şi mult mai numeroase). La nivel imediat, diferenţa se observă prin culoarea deosebită a lojilor (albastru faţă de roşu).

Masoneria operativă funcţionau gradele de breaslă: Ucenic, Calfă şi Maestru

Carte de ritualuri masonice arată că ele erau bine diferenţiate

Gradul masonic, în înţelesul actual, presupune un nivel al secretului. Secretul faţă de profani, însă, în ceea ce priveşte dezvoltarea unor trepte ale secretului în interiorul Breslei, lucrurile se complică. Situaţia actuală este clară: Masoneria albastră are pretutindeni trei grade, Ucenic, Calfă şi Maestru. Astfel, gradul 3 e bivalent: există un grad 3 general şi unul special.

Transmiterea cuvantului sacru

Era un secret bine păstrat, căci nicăieri nu există vreun indiciu despre conţinutul lui, iar autorităţile moderne opinează că ajunsese mai mult decât un cuvânt.

Documentele vechi arată, însă, că în lucrările lojilor operative se marca deopotrivă trecerea de pe o treaptă a profesiei pe alta. Deşi exista un singur ritual de iniţiere în sens ezoteric, de la Ucenic la Ucenic Înregistrat, se atestă diferenţe în cuvinte de recunoaştere şi în atingeri între celelalte grade ale profesiei. Speculativii vor folosi tocmai aceste diferenţe pentru a elabora propriul lor sistem de grade ezoterice.

IERARHIA

În Francmasoneria actuală există o ierarhie a gradelor şi una administrativă, care se află într-o relaţie de dependenţă, în sensul că trebuie atins un anumit grad pentru a participa la ierarhia administrativă. Situaţia aceasta diferă faţă de epoca veche, operativă, unde nu înregistrăm dovezi ale unei atare dependenţe şi unde orice mason, începând cu gradul Ucenicului Înregistrat, putea deveni Venerabil de lojă.

Ierarhia gradelor

Prin ierarhia gradelor innţelegem organizarea vieţii masonice in trepte de perfecţionare, fiecare treaptă fiind izolată prin secret faţă de cele anterioare.

Problema gradului 3

Motivul maestrului constructor asasinat de trei colegi de muncă

Faptul că ucigaşii lui Hiram sunt trei Calfe ticăloase conţine în substrat o semnificativă rupere morală faţă de ierarhia lumii operative, unde Calfa deţine întâietatea. Deodată, Maestrul se proclamă drept altceva, o jertfă dar şi un apogeu, o realitate ce nu mai datorează nimic trecutului, un „punct şi de la capăt”. În acest sens, adoptarea unui nou cuvânt de Maestru, posibil răspuns dat operativilor ce au păstrat cu înverşunare secretul, semnifică o nouă legitimare, cu un nou set de valori.

Gradul 3 este gradul victoriei definitive a epocii speculative.

Desigur, Loja Maeştrilor preia conducerea ierarhiei gradelor în Masoneria albastră, până acolo încât smulge Camera de Mijloc din mâinile Calfelor şi o va deschide doar pentru sine.

Ierarhia administrativă

Prin ierarhie administrativă se inţelege existenţa unor funcţii de conducere şi administrare a unei loji ori a unei Mari Loji.

Am avut deja ocazia să arăt, în cap. Loja şi templul, că prin „lojă” se înţelege nu numai încăperea, ci şi colectivitatea umană care activează în acea încăpere. Un asemenea sens dual apare încă din primele manuscrise gotice şi îl găsim chiar în primele ritualuri păstrate. În fiecare ritual există o întrebare de genul „Ce face o lojă justă şi perfectă?”, cu un răspuns ce se referă la numărul de oameni şi, câteodată, la anumite funcţii. Am arătat, în acelaşi capitol, că în vechime era nevoie de cel puţin cinci sau şase masoni. Ulterior, în apare o expresie consacrată până azi: „şapte sau mai mulţi”, cu observaţia că expresia de azi se referă la Maeştri

In perioada operativă funcţia de Venerabil (Maestru al lojii) şi e atestată încă din primul manuscris gotic. Venerabil s-a adăugat după ivirea gradului 3, când trebuia făcută diferenţa dintre preşedintele lojii şi restul Maeştrilor.

Venerabilul era iniţial aşezat la Orient, iar cei doi Supraveghetori la Occident, marcând parcursul Soarelui pe bolta cerească. Ulterior, aşa cum am arătat, în multe Rituri, cei trei s-au aşezat astfel încât să fuzioneze cu luminile fixe, adică unul din Supraveghetori s-a deplasat la Sud. Astfel, sensul dual al lojii se întăreşte, căci conducerea colectivităţii intră în osmoză cu structura clădirii. Venerabilul, deoarece face parte şi din luminile secundare ale lojii, împreună cu Soarele şi Luna, este inclus într-o apartenenţă deopotrivă cosmică, dar şi structurală.

Funcţiile de conducere şi administrare ale lojii s-au dezvoltat în timp, mai ales în perioada speculativă. Câteva dintre ele sunt proprii doar unor Rituri.

Singura adăugire semnificativă o putem marca în domeniul carităţii, care produce funcţia de Ospitalier. Funcţii universal răspândite azi, precum Secretarul şi Trezorierul, sunt delegări ale responsabilităţilor Venerabilului.

Riturile Scoţiene au generat funcţia particulară a Oratorului, supraveghetorul şi păstrătorul legii şi tradiţiei masonice. Oratorul reprezintă o altfel de delegare a responsabilităţii Venerabilului: cea privind controlul ritualic.

Toate funcţiile de conducere şi administrare ale lojii poartă denumirea generică de Ofiţer. În literatura altor Obedienţe, printre care şi cele din România, ierarhia administrativă se împarte într-o ierarhie superioară, a Demnitarilor; şi una inferioară, a Ofiţerilor

Simbolistica

Zidarii liberi se intalneau in Templu pentru a lucra in mod ritual si simbolic. Lucrarea masonica este simbolica pentru ca este o metafora a lucrului in sine, facand aluzie la acesta si reprezentandu-l, dar nu in sens material. Cu alte cuvinte, masonii se intalneau in mod ritual pentru a simboliza munca unei echipe de maestri zidari operativi. In acelasi timp, lucrarea masonica este rituala si simbolica si pentru ca simbolurile prezente in Templu sunt un instrument didactic. Simbolurile sunt folosite pentru a face mai usoara, mai rapida si mai profunda intelegerea si invatarea unor concepte de importanta fundamentala, care sunt asimilate prin intermediul simbolurilor interiorizate. O data interiorizate, simbolurile devin baza rationamentului si parte integranta a constiintei masonului liber.

Masoneria se refera la o forma de cunoastere care nu e erudita, ci initiatica. Ea prevede posibilitatea de a se axa pe un simbol din principiul caruia se inspira , avandu-l intotdeauna prezent in minte si construieste un act ritual identificandu-l cu un obiect astfel incat, incet-incet, in subconstient, simbolul se uneste indisolubil cu conceptul devenind parte integranta a acestuia. Astfel, intelegerea sa devine usoara si accesibila si mai ales deplina.

Rezultatul este acela al unei cunoasteri nu prin deductie, ci prin intuitie, analogica si sintetica, cu atat mai usor de memorat cu cat este mai plina de emotie.

Importanta acestei metode consta in necesitatea ei, in a putea comunica cu proprii Frati astfel incat armonia rezulta din forta cu care sunt uniformizate pietrele din care este compusa constructia.

Simbolurile si metaforele sunt de fapt numitorul comun pentru toti masonii si reprezinta baza subiectiva pe care are loc lucrarea masonica, inzestrata cu toate valorile si virtutile care caracterizeaza opera arhitectonica: iubire, intelepciune si toleranta. La o ultima analiza, simbolistica este limbajul universal al tuturor masonilor, cu care se leaga in mod indisolubil actele rituale.

Ritul este un vehicul de cunoastere initiatica si, acest lucru reprezinta elementul esential prin care se transmite sensul spiritual si care prin legatura cu initierea, se poate spune ca, fara rituri nu ar putea exista initiere.”

ritul si simbolul sunt strans legate de natura lor. Astfel fiecare rit ofera un sens simbolic tuturor elementelor din care este constituit si, reciproc, fiecare simbol determina, in cel care il foloseste cu atitudinea si dispozitiile cerute, efecte comparabile cu cele ale riturilor insesi”.

Cu alte cuvinte, fiecare rit sfarseste prin a fi constituit dintr-un ansamblu de simboluri si dintr-un ansamblu de gesturi, sunete si cuvinte care contribuie la definirea formei si substantei acestuia.

In acest sens, initierea ia forma unei transmiteri si a unei acceptari de valori culturale si spirituale care se exprima pe parcursul unei experiente – mai mult sau mai putin simbolice – prin moarte si renastere.

Ritualul, fie ca are loc in grupuri tribale sau in societati cu o structura complexa, insista asupra acestui concept, care permite novicelui “trecerea” dintr-o etapa in alta a vietii – de la un nivel de constiinta comuna la una superioara. In acest sens, ritualurile initiatice au fost denumite si “rituri de trecere”.

Initierea consta in probe fizice si morale, menite sa dea initiatului, prin mai multe modalitati, senzatia de moarte (in sensul unei abandonari totale a vietii de pana atunci) si, succesiv, de renastere la o noua viata.

Initiatul trebuie sa renunte la orice dorinta si ambitie si sa se supuna la aceasta proba. Trebuie sa fie dispus sa o infrunte fara vreo speranta de succes. Cu alte cuvinte, trebuie sa fie gata sa-si dea viata. Fie ca proba este dureroasa sau plina de gravitate, scopul ramane mereu acelasi, acela de a crea in mod simbolic starea sufletului in fata mortii si apoi in fata renasterii. De aceea, initiatul trebuie sa se considere mort fata de lumea pe care a cunoscut-o pana atunci, supunandu-se unei puteri mult mai mari decat a lui, si sa experimenteze astfel trecerea de la o dimensiune la alta.

Simboluri masonice

Echerul si Compasul

Sunt simbolurile de baza ale masoneriei, necesare pentru ridicarea unor edificii stabile si drepte. Prin analogie, devin simboluri ale virtutii si constiintei care conduc la perfectionarea spiritului. In aceasta cheie se poate identifica in Echer Moralitatea si in Compas Spiritualitatea. In alti termeni, Echerul simbolizeaza sinceritatea si justitia intentiei, a hotararii si a operei, adica reprezinta o obligatie, o norma imuabila, un trebuie, in vreme ce Compasul semnifica hotararea, capacitatea, geniul. In cadrul gradului de ucenic, primul simbol il controleaza pe al doilea, in timp ce in cadrul celui de-al doilea grad, cele doua simboluri se echilibreaza, iar in al treilea compasul controleaza echerul. Astfel, pe grade, sunt semnificative raporturile dintre cele doua puteri.

Firul de plumb pentru nivel

Firul de plumb este elementul echilibrului interior si sugereaza ideea ascensiunii stabile, liniare, trasand o linie verticala infinita, care conduce la perfectiune. Face aluzie la cautarea transcendentului, dar si la inaltare, lucruri indispensabile unei constructii care se inalta catre o dimensiune superioara.

Instrumentul de nivelare (livella), instrument destinat la stabilirea perpendicularitatii, a raportului dintre orizontal si vertical, semnifica capacitatea de a construi un sistem de referinta si prin aceasta de a se imbogati spiritual, in timp ce prin alte mijloace simbolizeaza destinul comun al Mortii.

Ciocanul si Dalta

Ciocanul reprezinta forta vointei, determinarea de fier de a izbuti pentru bine. Dalta simbolizeaza Discernamantul, adica capacitatea de a distinge partile utile ale pietrei, esentiale pentru construire, de cele inutile.

Combinarea fortei vointei cu a capacitatii de a discerne determina perfectionarea treptata a operei.

Astfel, in timp ce Ciocanul exprima vointa de a obtine, Dalta simbolizeaza constiinta a ceea ce trebuie evitat. La o ultima analiza, cele doua instrumente semnifica necesitatea de a uni actiunea cu gandul.

Piatra bruta si cea lustruita

In sens general, metafora pietrei este legata de identificarea ei cu insasi masonul; lucrarea masonica a masurarii si lustruirii pietrei brute corespunde cu transformarea lui insusi, lucru pe care masonul il face pentru a trece de la stadiul diform, inconstient si pasiv al profanului la stadiul regulat, creativ si constient al masonului liber. Asa cum piatra bruta nu este potrivita pentru edificarea unei catedrale pentru ca produce instabilitate si dizarmonie, la fel piatra cubica, regulata si lustruita, se aseamana in unicitatea ei cu alte pietre lucrate la fel si contribuie la ridicarea Templului. Aceasta corelare implica, in consecinta, ca un mason sa lucreze pentru binele si progresul tarii si al umanitatii, perfectionandu-se pe sine insusi in acelasi timp.

Rigla

Emblema perfectiunii si a ordinii care rezulta din actiunea justa si echilibrata, este din timpuri stravechi instrumentul de comparatie a marimii si de masurare a armoniei proportiilor. Citata in Biblie, era chiar si instrumentul cu care divinitatea egipteana Ptah masura cresterea apelor Nilului si semnifica norma. Oricare era scala utilizata, exista necesitatea confruntarii lucrarii cu niste parametri stabili. Este si simbolul celor 24 de ore ale zilei, dintre care o parte ar trebuie dedicata gandului, una lucrului, una odihnei si una celor care au nevoie de ajutor.

Mistria

Instrument al zidarului care serveste la indreptarea materialului pietros, simbolizeaza binefacerea, precum si dorinta de a-l ajuta pe cel care are nevoie. Astfel exprima bunatatea activa, caritatea, dar si vointa fiintei umane. Iubirea fraterna care creeaza coeziunea intre pietre este precum cimentul – moale si capabil sa ia orice forma, apoi rezistent fara a fi rigid, cand leaga partile in interiorul constructiei. Mistria serveste la amestecarea lui pana la obtinerea amalgamului perfect, la eliminarea excesului – la raspandirea binecuvantarii iluminate si a tolerantei generoase. Din acest motiv, este instrumentul de alegere al Constructorului-Zidar in actiunea sa constanta si pozitiva de edificator activ.

Delta

Numita si Triunghiul lui Solomon, triunghiul echilateral si-a luat numele dupa forma majuscula a celei de- a patra litere a alfabetului grec. Reprezentare geometrica a lui trei (principiul triplicitatii este extrem de important in simbolistica constructorilor), in traditie pitagoreica semnifica asceza multiplului catre Unul, in cea crestina – trinitatea si in multe alte filozofii – divinitatea ca Perfectiune. In Templu, Delta luminoasa este asezata in partea de est si are in centru fie litera G, careia i se dau multiple interpretari (Dumnezeu – God, Cunoastere – Gnosi, Geometrie, Geneza), fie tetragrama ebraica, fie schema pitagoreica, fie ochiul divin – simbol al principiului creator, fie soarele – principiu luminos al vietii.

Soarele si Luna

Soarele este asociat cu o serie de valente simbolice, intre care aceea a dinamicii axiale, a corespondentei Soare-Spirit-Foc, aceea a caldurii si adevarului, a purificarii, a vitejiei (Soarele este asociat in multe traditii antice cu Eroul, care coboara in fiecare seara in taramul mortilor si iese in fiecare dimineata victorios), a ghidului inimii umane.

In sens mai larg Soarele se identifica cu Masculinul, cu principiul activ, fiind de aceea simbolul Originii, al Inceputului, al ratiunii care lumineaza tenebrele si ilumineaza spiritele.

Luna simbolizeaza in schimb Femininul, obscurul, intuitia, caracterul schimbator al formelor.

Caracterul sau este feminin, si astfel intruchipeaza grija materna care se manifesta in cursul sau crescand sau in scadere, regland zvacnirile naturii. Dar semnifica si privarea omului care si-a pierdut demnitatea primordiala . De asemenea, mai reprezinta si imaginea mediatorului intre fortele celeste, pentru ca reflecta lumina soarelui si este doamna Apelor.

In sens masonic, Soarele si Luna reprezinta alternanta si echilibrul intre zi si noapte, intre alb si negru, intre activitate si repaos, dialectica contrariilor.

Zodiacul

Dupa etimonul grecesc, “cerc cu figuri de animale”, era, conform definitiei platonice, “imaginea cerului”.

In masonerie zodiacul este folosit ca sistem simbolic si nu are caracter divin sau astrologic, ci infatiseaza mai degraba o viziune cosmologica a universului. Semnele zodiacale sunt reprezentate de-a lungul partii superioare a Templului, semnificand varietatea polimorfa a cosmosului care se condenseaza in sinteza terestra. Fiecare grup de semne, dupa geometria ternara si cuaternara (fiecare element foc, pamant, aer si apa regrupeaza trei semne, care reprezinta sapte planete – trei plus patru), care in succesiunea loc, simbolizeaza cele trei grade ale Ordinului.

Acacia (Salcamul)

Este cu siguranta cel mai important dintre simbolurile vegetale ale masoneriei, referindu-se la principiul nemuririi gradului de Maestru. Originea acestui simbol este legata de mitul lui Hiram, arhitect al Templului lui Solomon din Ierusalim. Dupa moartea sa, asasinii sai au ascuns cadavrul in pamant, dar pe locul unde a fost ingropat a rasarit un fir de salcam care ia relevat prezenta, simbolizand in acelasi timp si renasterea la o noua viata.

Printre numeroasele etimologii care se atribuie termenului, aceea din grecescul “a-kakon” trimite la absenta rautatii, la inocenta. Dupa Biblie, Arca Unirii era din lemn de salcam aurit; sacru la egipteni si arabi, salcamul este simbolul sperantei si al existentei sufletului dincolo de moartea fizica si conservarea energiei indestructibile a vietii.

Coloanele

Asezate la intrarea in Templu, la Vest, in amintirea celor pe care Hiram le-a asezat la intrarea in Templul lui Solomon, simbolizeaza dualitatea. Aceea cu trei rodii se refera la elementul feminin, la Aer, suflu ce alimenteaza viata, sensibilitate feminina, Mercurul Inteleptilor; Cealalta, care sustine Globul, la cel masculin, la Foc, caldura vitala devoratoare, activitate, Sulful alchimistilor. Din duplicitatea simbolului coloanei se naste dihotomia intre vetrical si orizontal, intre valorile terestre si cele ale aerului, cautarea contrariilor si principiilor complementare. Din punct de vedere istoric, in afara de semnificatia arhitectonica,”coloana” are conotatiile inaltimii, ale fortei, ale tensiunii, ale robustetii si structurii.

Jachin este deci Forta iar Boaz este, dupa traditie, de la numele strabunicului lui David, stalpul regal, cel ce simboliza, in timpul lui Solomon, conceptul lui Mishpat, dreptatea.

Coloana mai inseamna perpendicularitate, stabilitate, echilibru, joc controlat al dinamicii intre urcus si coboras, canal de transmitere a energiilor intre baza de sus si cea de jos. Jachin, primul sacerdot al Templului lui Solomon, a dat propriul nume coloanei care simboliza principiul corectitudinii, al dreptatii, inspirat din anticul cult solar al locuitorilor Canaanului, care vedeau Zeul-Lumina care veghea lumea din inaltimi. Pact incontrolabil, fundament al raportului cu divinitatea, stabilitatea simbolizata de coloanele gemene completeaza rolul fundamentului edificiului interior pe care masonul trebuie sa-l proiecteze si sa-l realizeze.

Mozaicul

Mozaicul – pavimentul cu dale albe si negre care se afla in centrul Templului este simbolul binarului, al opozitiei intre o entitate si alta, intre spirit si materie, intre adevar si fals, intre bine si rau, intre frumos si urat, sugerand in acelasi timp si dinamica compozitiei intre contrarii.

Nu face aluzie la dezbinare, ci la dialectica contrariilor din care este formata realitatea: astfel se nasc constiinta de sine si capacitatea de a te raporta, pentru ca nu existi fara sa-l accepti pe celalalt. Cu alte cuvinte, nu se poate ajunge la Adevar daca nu se pune la indoiala Falsul, nu se cunoaste Binele daca nu se patrunde chiar pe teritoriul Raului, nu se obtine frumusetea pana nu se defineste Uratenia. Numai constiinta ca tabla de sah nu are numai patratele albe sau numai patratele negre produce efectul armonic al intelegerii, al corectitudinii, al creatiei artistice… Mozaicul reprezinta deci o amenintare: nu exista niciodata un singur aspect in ceea ce priveste posibilitatea de perfectionare